Masaj terapeutic si de relaxare

Inca din cele mai vechi timpuri masajul era folosit pentru o gama foarte larga de afectiuni. Ceea ce nu stie toata lumea insa este ca masajul este folosit in specialpentru prevenire, si daca este folosit cu regularitate pastreaza tot organismul intr-o stare de echilibru, creste imunitatea si scade riscul de accidentare prin intinderea muschilor sau prin entorse ale tendoanelor.

masaj-terapeutic

Masajul este una dintre cele mai bune solutii in lupta impotriva stresului. Acesta are rolul de a micsora nivelul plasmatic de cortizon (hormonul stresului) si de a reduce starea de excitare a sistemului nervos simpatic, redand starea de echilibru a organismului. Masajul practicat regulat elimina celulita si face pielea catifelata. Efectul terapeutic al masajului este definit de Hipocrat, parintele medicinei, printr-o afirmatie foarte concisa:”vis medicatrix naturae”, adica forta vitala, fortele naturale de recuperare ale organismului. Terapia prin masaj promoveaza sanatatea sustinand propriile procese ale organismului si actioneaza benefic asupra corpului in intregime. Masajul imbunatateste circulatia singelui si limfei.

Masajul si sanatatea

Pentru ca intregul corp sa fie sanatos, toate celulele sale trebuie sa fie sanatoase. Celulele individuale ale corpului depind de o alimentare din abundenta cu sange si cu limfa, deoarece aceste fluide aduc nutrienti si oxigen si indeparteaza deseurile si toxinele. Astfel, este usor de inteles importanta bunei circulatii pentru sanatate si efectul benefic al masajului pentru intreg corpul. Masajul determina modificari in structura sangelui, imbogatindu-l cu oxigen cu 10 – 15 la suta mai mult. Masajul poate ajuta detensionarea muschilor contractati si ii poate stimula pe cei slabiti, flasci. Acest echilibru muscular poate ajuta postura si promova eficienta in miscari. Masajul nu mareste in mod direct forta musculara, dar fortifica muschii si imbunatateste conditia fizica generala.

De asemenea, masajul intinde usor muschii si tesuturile, sustinand mentinerea elasticitatii lor. Masajul mareste secretiile si excretiile corpului. S-a demonstrat ca masajul mareste producerea sucurilor gastrice, salivei si urinei. De asemenea, are loc o excretie marita de nitrogen, fosfor anorganic si clorura de sodium (sare), ceea ce mareste rata metabolica (utilizarea materialului absorbit de catre celulele corpului). Masajul echilibreaza sistemul nervos, calmandu-l sau stimulandu-l, in functie de ce efect are nevoie individul in acel moment. Masajul imbunatateste starea pielii. Masajul actioneaza in mod direct asupra functiei glandelor sebacee (uleioase) si glandelor sudoripare, care mentin pielea lubrefiata, curata si sanatoasa. O piele dura, lipsita de elasticitate, poate deveni moale si supla prin masare.

Efectele benefice asupra organelor interne

Poate ca nu stiati, insa masajul influenteaza si actvitatea organelor interne. Prin stimularea directa sau indirecta a nervilor care alimenteaza organele interne, vasele de sange ale acestor organe se dilata si permit o alimentare marita cu sange. Popoarele antice mediteraneene cunoasteau aceste lucruri. Dupa imbaiere si exercitii, ei includeau si un masaj corporal complet. Anticii au inteles ca educatia implica dezvoltarea mintii si corpului in egala masura.

Interesul publicului modern pentru conditia fizica, sanatatea holistica, starea de bine si potentialul uman reprezinta o incercare de a readuce la viata o filozofie onorata vreme indelungata. Foarte interesant este modul in care vasele de sange devin mai complexe pentru a face fata cerintelor marite de oxigen ale corpului, pentru a furniza mai multi nutrienti, pentru a permite o eliminare mai buna a toxinelor. In timp ce muschii se formeaza, ei nu reusesc sa obtina suficient oxigen si nutrienti.

Rezistenta la boli si oboseala

Masajul poate fi folosit si astazi intocmai precum era folosit si de greci si romani pentru a mari rezistenta, a controla oboseala si a se simti mai bine, ca parte integranta dintr-un program de sanatate.

Masajul actioneaza pentru a dispersa efectele secundare ale actiunii muschilor, efecte ce irita muschii si terminatiile nervoase. De asemenea, masajul ajuta refacerea in cazurile de ranire a tesuturilor moi, precum intinderile si sucirile. Acest lucru este posibil intrucat cresterea si repararea tesutului sunt accelerate printr-o circulatie eficienta in zonele afectate si stimularea adecvata a tesuturilor in curs de vindecare.